Patologie apicola

Ca orice organisme vii şi albinele se pot îmbolnăvi. Bolile şi afecţiunile, prin moartalitea pe care o produc în rândul albinelor atât în stadiu larvar dar şi lucratoare, reduc drastic perioada de viaţă şi prin aceasta familiile de albine se depopulează, devenind neproductive. Se pierd familii sau chiar stupini întregi, se produc pagube ce vor fi suportate de apicultor și nu de stat cum ar fi normal.
Diagnosticarea bolilor albinelor, prevenirea şi combaterea lor reprezintă cheia succesului  în apicultură.
Dacă în cea ce priveşte diagnosticarea cât şi a tratamentelor, teoretic ar trebuii să fie foarte simplu, în practică este total diferit.
Cei mai mulţi medici veterinari, responsabili cu diagnosticarea cât şi  cu stabilirea de tratamente necesare, cu greu pot face distincţie între o matcă, o albină lucratoare sau un trântor.

În condiţiile actuale responsabilitatea cade tot pe umerii noştrii ai apicultorilor. 

Voi încerca în  paginile ce urmează să aduc în prim plan un mod diferit de a privii lupta pe care cu toţii o ducem împotriva bolilor şi dăunatorilor albinelor. 
Principalele boli în ordinea pagubelor ce le produc sunt:

• Varoza,
• Nosemoza, 
• Loca europeană,
• Septicemia,

În practica apicolă se poate  diferenția foarte ușor familiile ce evoluează normal de familiile cu evoluție deficitară. Este știut faptul că o familie puternică este și sănătoasă, în timp ce într-o familie ce evoluează deficitar starea de sănătate este precară. Deasemeni trebuie evidențiat faptul că într-o familie sănătoasă albinele își îndeplinesc sarcinile, în timp ce într-o familie a cărei stare de sănătate este afectată albinele își îndeplinesc mai greu îndatoririle fapt ce poate fi ușor evidențiat și în consecință poate fi considerat indiciu de boală.
Sunt trei aspecte ce trebuiesc urmărite la fiecare familie în parte, aspecte ce pot stabilii starea de sănătate.
- nivelul de populare,
- aspectul puietului căpăcit,
- culoarea fagurilor de cuib.

În lume se fac eforturi  pentru a crește rezistența albinelor în fața bolilor cât și a varroua. Ca rezultatele sa fie pozitive  şi de durată, se acordă o atenţie foarte mare  genetici. Scopul este obţinerea de exemplare cu rezistenţa crescută  şi în special la varroua. Drumul este lung şi greoi, rezultatele sunt incerte deocamdată, iar până la obţinerea unui progres real va mai trece mult timp. 

Trebuie făcută însă o precizare: Cu toţii ne dorim  albine cu o rezistenţă mare în mod natural, însa neglijarea familiilor de albine prin neefectuarea tratamentelor din dorinţa de a crea o rezistenţa naturala, este cea mai mare greșeală pe care o putem comite. Obținerea de exemplare cu rezistenţă naturală crescută, se face prin selecţia şi reproducerea exemplarelor care au dovedit deja o capacitate de supravieţuire exceptională, fără intervenţia omului. Se poate spune despre o colonie că are o asemenea rezistenţă dacă supravieţuieşte mai mulţi ani fără nici-un tratament cu o sănătate foarte bună. O familie care nu posedă asemenea însușiri nu va căpăta o rezistență mai mare pentru că nu este tratată. Dimpotrivă, lipsa tratamentelor va duce către pierderea familiilor. Și ce este și mai grav, în cazul înțelegerii greșite a acestui raționament se poate ajunge la adevărate bombe biologice care să afecteze nu doar propria stupină, dar și stupinele vecine prin propagarea unui numar imens de agenți patogeni. 

Acest tip de abordare nu este la îndema oricarui apicultor, trebuie făcut în centre de cercetare, unde există personal calificat, dotare cu aparatură necesară și fonduri suficiente.
La nivel de stupină se pot face tratamente și mai puțin cercetare.
Dacă din punct de vedere al libertații nu trebuiesc îngrădiți cei ce vor să facă cercetare, și ei la rândul lor nu trebuie să pună în pericol sănătatea  albinelor aflate în vecinatatea d-lor.